DE-ATÂTA LUMINĂ…

Stau de multă vreme între ţărani
Şi printre lanurile de pe glie,
Parcă zboară ciocârliile în mine,
Holdele de aur se coc în hărnicie.

Ţăranii-au fost, de veacuri sărmani
Şi le-au înflorit mâinile pe sapă;
În silozuri strâns-au pâinea cea bună,
Din cişmele au sorbit, zilnic, apă.

Copii şi i-au luat cu ei la câmp,
I-a învăţat să bea apă din ulcior
Iar când vremea-i bună s-au gândit
Să asculte seara, graurii cum cobor.

Şi se-aprind pădurile toate în mine
Ca nişte ruguri înalte în depărtări,
De-atâta lumină, eu nu mai văd nimic,
Secera lunii se ascute pe zări.