Postat de: georgepena | octombrie 4, 2008

MIRAJELE VIETII – LANSARE DE CARTE


Consider că această antologie a poeţilor de pe net reprezintă una dintre cele mai ample lucrări de acest fel, aparţinând unor generaţii poetice de diferite vârste. Ele demonstrează cu argumente covingătoare, că în poezia românească a anilor de tranziţie există puternice generaţii care-şi onorează cu strălucire menirea de rezonatori ai epocilor prin care au trecut. Practicând stiluri şi formule de creaţie variate, uneori foarte moderne, poeţii care o compun exprimă o stare de suflet comună, dragostea mare faţă de poezie şi frumos. Cu adevărat dotaţi, stăpâni pe tainele creaţiei, poeţii din această antologie şi-au încordat lira pentru ca din ea să izvorască, sunetul cel mai pur cu putinţă.
Tuturora le doresc satisfacţii şi împliniri în mirajele vieţii!

Volumul Mirajele vietii a fost prezentat cu ajutorul doamnei Tania Roman
la emisiunea “Casa Poetescu cu Vanda FLOREA
In fiecare miercuri intre orele 20:00 – 22:00
www.radiolynx.ro ocazie cu care am reusit sa intram in direct aproape toti autorii si sa recitam cateva versuri din creatia proprie.
Doamna Luminita Ciuraru a reusit sa prezinte Mirajele vietii la Radio Ciocarlia Londra fiind un lucru minunat sa ne putem prezenta volumul si peste hotare.
http://www.romaninlondra.com/radio-ciocarlia-un-radio-cu-suflet/


Lasă un răspuns

Your response:

Categorii